De ce nu ne rotim, mamă?

De ce nu ne rotim, mamă?

C-avem patru spiţe

şi osia buricului

unsă-i cu uleiuri astrale.

Ce repede am merge

Dând pământul de la mâini la picioare

Şi de la picioare la mâini,

Mereu schimbat

Ca electrocardiograma unui bolnav incurabil.

Iată vin dealuri şi munţi şi ape şi lucruri,

Aparatele de bord ne indică vârsta trăirii

Şi ne rotim şi ne murim,

Flambându-ne spiţele când vrem să ştim,

Şi ne rotim şi ne murim,

Mereu câte puţin,

Cu fiecare clipă mai puţin.

Meditaţie la oglinda apei

Să intru în râu mi-este teamă

că-mi cere forma ca vamă,

ating apa şi mă doare

propria dezmembrare.

Mă-ndepărtez să m-adun

din valuri, din maluri, din aluviuni.

Iată-mă-ntreg, eu sunt departe,

Câţiva metri de viaţă până la moarte.

Alchimie

Se colorează aerul la vorbire

şi se dispare după perdeaua

indiscreţiei.

De atâtea sepii

oceanele-s imense manuscrise

pe care nu le citeşte nimeni.

Trec delfini în sus şi în jos

(jucării cu cheie)

trec cu fumul cuvintelor în bot,

intră prin labirintul timpanelor,

apoi ies,

încă cu putere în arc,

nimeni nu descarcă,

dar se mimează gări,

o grindină undeva-n adânc

petrece spre groapă

potenţiala recoltă

şi tot mai subtile cerneluri

lasă glandele,

şi cele sudoripare la fel,

lasă o parte din frică,

lacrima de sidef a scoicii

fierbe în retorte de fum.